„Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bună-credinţă tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor orașului Titu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, aşa au jurat, joi, 22 octombrie, Dl. Traian Niculae, primarul reales al orașului Titu şi 14 din cei 17 aleşi care vor constitui Consiliul Local al orașului.

Convocată de prefectul Aurelian Popa, şedinţa de constituire a noului Consiliu Local al orașului Titu s-a desfăşurat în sala de festivități a Liceului Teroretic I.C. Visarion Titu.

Decanul de vârstă, D-ra Doina Vișinescu (PSD), secondată de cei mai tineri aleşi locali – Mihai Andrei (PSD) şi Teodor Rădoi (PNL) – au condus şedinţa. Au fost prezenţi 14 consilieri declaraţi aleşi la scrutinul din 27 septembrie, ale căror mandate au fost validate. În urma declaraţiilor de renunţare, au fost invalidate mandatele de consilieri locali ale lui Traian Niculae (PNL), Ilie Dinu (PMP) şi Silviu Colomei (Pro România). Cei trei vor fi înlocuiţi la următoarea şedinţă a Consiliului, atunci când vor depune jurământul următorii consilieri aflați pe listele partidelor menționate.

Din partea PNL au depus jurământul consilierii: Mirea Ion, Chițu Gabriela, Popescu Ovidiu, Cristescu Cristian, Ghițulescu Doina, Rădoi Teodor, Păun Nicolae și Stan Daniela.

Consilierii PSD care au depus jurământul sunt: Oprea Vlad, Negoiță Florentina, Vișinescu Doina și Andrei Mihai.

Din partea PMP a depus jurământul Vlădescu Nicolae, iar din partea PRO România Ciobanu Mihaela.

După ce a depus, pentru a treia oară, jurământul de primar, dl. Traian Niculae s-a arătat optimist în privinţa colaborării cu Consiliul Local în următorul mandat și le-a solicitat consilierilor să îl sprijine în proiectele pentru dezvoltarea orașului.

Săptămâna viitoare este programată şedinţa în cadrul căreia vor fi validați și ceilalți 3 consilieri care vor completa componența Consiliul Local Titu, iar apoi consilierii se vor împărţi pe comisii și va fi ales viceprimarul orașului Titu.