Frumoasele noastre călătorii prin bibliotecile din țară continuă…
Astăzi am poposit, virtual, la Biblioteca Orășenească Titu coordonată de doamna Nicoleta Grigorescu.
Multe lucruri interesante am aflat și aici…Știați că orașul Titu apare menționat în ”Momentele și schițele” lui I.L.Caragiale? Sau de Șurica lui Nenea Iancu (Iancu C.Vissarion – scriitor român dâmbovițean) ați auzit vreodată?
Tatăl său, Constantin Vissarion, era grec de origine și se ocupa cu negustoria, iar mama, Ilinca, era originară din satul Costești, jud.Dâmbovița. Mama sa, Ilinca Buzescu, era urmașă a unuia dintre cei trei căpitani (Radu, Preda și Stroe Buzescu, cunoscuți în istorie drept frații Buzești) ai oștii lui Mihai Viteazu în luptele de apărare împotriva otomanilor.
Scriitorul obișnuia să meargă la gară fie iarnă, fie vară și să aștepte trenul de București din care coborau în gara Titu oaspeți de seamă – Gala Galaction, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu și…câți și mai câți!
Doamna bibliotecar ne-a prezentat apoi numeroasele proiecte pe care le desfășoară și le coordonează cu profesionalism în biblioteca sa, o bibliotecă ”vie”, aflată în slujba comunității, punct de informare europeană, reper major pentru copii, tineri și adulți, instituție modernă conectată la realitățile zilei de azi. După momentul de comedie inspirat din scrierile lui Vasile Alecsandri cu care ne-a delectat, doamna bibliotecar ne-a citit cu mare sensibilitate un fragment emoționant -Escadrila Albă- din volumul Nesupusele.100 de femei pentru 100 de ani de Românie modernă, autoare – Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Laura Grunberg, Cristina Andone, fragment ce ne-a transpus într-o altă dimensiune și într-o altă stare. Ce a urmat? O altă surpriză!
Frumos, așa-i?
Premii în cărți și diplome pe care le vor primi călătorii noștri dragi și isteți din partea gazdei noastre, doamna Nicoleta Grigorescu!
Alături de noi, în călătoria de astăzi, au fost copii din Năvodari, Galicea, Pietrari, părinți, bunici, bibliotecari din Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea (TL), Biblioteca Judeteana Ion Heliade Radulescu Dambovita, Biblioteca Comunală „G-ral Constantin Olteanu” Vulcana-Pandele (DB), Biblioteca Comunală Cornu (PH), Biblioteca Orăşenească ”Mircea Popescu” Fieni (DB), Biblioteca Publică Locală Galicea (VL), Biblioteca Publică Locală Ocnița (DB), Biblioteca Mircea Iorgulescu Valea Călugărească (PH). Tuturor le mulțumesc din suflet pentru interes, susținere și pentru prezență!
Vă așteptăm în continuare să ne fiți aproape, să călătoriți, să descoperiți alături de noi comorile neștiute din biblioteci!
Comments by admin