Într-o lume dominată de superficialitate, poezia apare ca o formă de rezistență, ca un act de întoarcere către sine, ca un refugiu de introspecție și contemplare.

Discutăm astăzi cu Oana Valentina Lepădatu despre poezie, despre felul în care versurile devin instrumente de exprimare a celor mai complexe trăiri.

Oana Valentina Lepădatu este o tânără poetă de 18 ani. Cu o pasiune înnăscută pentru cuvânt, Oana a cucerit podiumul la etapele județene ale Olimpiadei Cultură și Spiritualitate Românească în 2023 și 2024, obținând locul întâi și doi. Provocările poeziei nu i-au fost străine, iar rezultatele sale remarcabile au fost recunoscute cu mențiuni la Festivalul Internațional de Creație și Interpretare „Ana Blandiana” și la Concursul Național de Poezie „Panait Cerna”. În plus, a ocupat locul doi la prestigiosul Proiect Educațional „Mihai Eminescu-Luceafărul Culturii Românești”. Elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Iancu C. Vissarion” din Titu, Oana Valentina Lepădatu este o voce proaspătă și talentată ce promite să îmbogățească peisajul literar românesc cu creațiile sale pline de sensibilitate și profunzime.

Redacția: Ce te-a inspirat să începi să scrii poezii?

Oana: Am început în clasa a VII-a. Nu cred că a fost  nimic mai mult decât o epifanie de genul: vai, Eminescu e mort de atâta timp și încă îl citim. Astăzi, cred că mă inspiră ceva mai ușor, mai uman, ca ploaia sau ca un copil desculț pe stradă.

Redacția: Care este poemul tău preferat dintre cele pe care le-ai scris și de ce?

Oana: Nu am un poem preferat. Toate dor la fel, toate vin din aceleași căutări și toate se luptă să trăiască la fel, doar că unele sunt mai sincere decât altele.

Redacția: Ce mesaj, gânduri, sentimente transmit poeziile tale?

Oana: Nu m-am gândit vreodată la mesaj, dar ca sentimente…sper că se simte empatia, încercarea mea de-a face oamenii să știe că nu sunt singuri. Poate pare așa un fatalism ori tragism câteodată, dar, la final, există o urmă de speranță acolo, de încredere în venirea unor vremuri bune.

Redacția: Care sunt autorii care te-au influențat cel mai mult?

Oana: Ironic sau nu, poezia mea nu vine tocmai din poeți, ci din muzică. Sunt mai mult influențată de artiști, în special de cei din Republica Moldova. Mă refer la cei autohtoni, foarte obscuri. La ei predomină aerul ăsta de tragic, de pohuism care apare și la mine. Totuși, ca autori, nu pot să nu-l menționez pe Eminescu, tăticul meu spiritual sau pe Dan Sociu, Nora Iuga, Claudiu Komartin.

Redacția: Cum descrii procesul tău creativ? Ai vreo rutină specifică de scriere?

Oana: Nu am o rutină, sunt foarte haotică. Scriu cu muzică și foarte impulsiv, ori în cele mai fericite zile ori în nopți de depresie. În rest, scriu sub acest impuls, în ploaie, în autobuz, în tren, de câte ori ard degetele.

Redacția: Care este opinia ta despre importanța poeziei în lumea de azi?

Oana: Cred că poezia este esențială atât omului, cât și societății ca întreg. E clar că nu i se pot adăuga argumentele pe care le avea în Antichitate, dar nici nu i se pot anula meritele. Poezia e terapie, e manifest, trebuie să fie sinceră, organică, politică, socială. De fapt, acesta ar trebui să fie argumentul pentru importanța poeziei, sinceritatea ei. Poezia poate fi doar sinceră, iar într-o lume a dezideratelor, în care se confundă “valurile cu valorile”, de asta avem cel mai mult nevoie, de sinceritate.

Redacția: Ce rețele de Social Media folosești pentru a intra în contact cu cititorii?

Oana: Nu sunt mare amatoare de Social Media, dar am un canal micuț de YouTube unde fac video-poeme. Totuși, aș încerca să lucrez la o comunitate de cititori, poate pe Facebook, mi se pare un loc mai atipic pentru noi care suntem genZ.

Redacția: Cunoști site-uri, bloguri, grupuri unde se discută despre cărți, dacă da, care sunt acestea? 

Oana: Urmăresc canalul 4fără15 care funcționează pe principiul unui club de carte, cam așa. O comunitate de cititori care își împărtășesc impresiile despre cărți, impulsionați de Ruxandra, fata care a creat canalul. Există zona asta de Booktube, unde mai mulți influenceri de carte își provoacă oamenii din comunitate la maratoane de citit.

Redacția: Ce citești acum?

Oana: Acum citesc un roman obscur pe care l-am luat de la un târg de carte. Se numește “Anotimpuri”, de Ion Haineș. În paralel, lucrez la “Sacrul și profanul” lui Eliade și la un volum de poezii, “Ars profetica” al lui Mihail Soare.

Redacția: Care este cartea ta favorită?

Oana: Grea întrebare! Idee n-am! Sunt prea multe cărți bune. Momentan, a rămas cu mine “Arșița” lui Cosmin Perța. Încă mă bântuie scenele de război, suferința lui Teofil și curajul Vioricăi. Mă gândesc obsesiv și la “Celălalt prezent” al lui Leonida Neamțu, pentru că semăn într-o oarecare măsură cu protagonistul, Luc, toată viața pare o căutare a celuilalt prezent.

Redacția: Ai un citat preferat?

Oana: Nu am, nu prea vreau să trăiesc prin vorbele altcuiva, dar cu siguranță sunt idei care îmi rămân imprimate în minte, cum ar fi câteva versuri dintr-o melodie a lui Kapushon: “Dacă am mângâiat un suflet o singură dată/Tot ce-am scris vreodată n-a fost în zadar” sau de la Satoshi: “Nu-mi aduceți florile, eu sunt prea pustiu/Am în adâncimea mea combustibil fosil”.

Redacția: Carte tipărită sau carte electronică, poate audiobook? Care format îți place mai mult?

Oana: Îmi place orice format, dar sunt mai apropiată de o carte tipărită, mă leg altfel de ea pentru că o subliniez, pun notițe, scriu pe margine.

Redacția: Ce cărți ne recomanzi, ce muzică, ce filme?

Oana:  Nu știu dacă sunt în măsură să fac recomandări, dar aș sugera cu încredere cărțile pe care le-am numit mai sus, și dacă ar fi să adaug, ar fi “Arhipelagul gulag” al lui Aleksandr Soljenitin, “Adolescentul” lui Dostoievski și “Tetralogia Napolitană” a Elenei Ferrante.Ca muzică, muzica de care am amintit din Republica Moldova, de la Satoshi până la Tosh. Iar ca filme, aș aminti de un singur film, “Ginger și Rosa”.

Redacția: Cine te-a susținut în procesul de publicare a cărții?

Oana: Aici sunt mulți oameni cărora să le mulțumesc, de la rude și prieteni care îmi citeau poeziile, la colega care a alergat cu mine după acte și până la doamna mea profesoară de română, apoi până la Primăria Titu. În primul rând, totul a pornit din inițiativa doamnei profesor, Pușcașu Mihaela, care m-a ajutat foarte mult, mi-a citit poeziile, m-a înscris la tot felul de concursuri, a sunat, s-a interesat, și poate cel mai mult, a crezut în mine. Apoi, cel mai mare ajutor a venit din partea Primăriei Titu, cel financiar. Mi-se pare extraordinar că Primăria se implică în crearea unei culturi autohtone, că susține oamenii care vor să exprime ceva artistic și acesta nu este singurul proiect în care se implică Primăria, fiind mai multe exemple. Sper să tot existe astfel de proiecte în Titu, pentru că sunt sigură că atât Primăria cât și comunitatea vor contribui în încercarea asta organică de a contura o identitate autohtonă, de culturalizare.

Redacția: Ce proiecte de viitor ai?

Oana: Încerc să supraviețuiesc cu prezentul, așa că las viitorul pe mai târziu.

Redacția: Ce sfat îi dai unui tânăr care vrea să devină poet?

Oana: Nu cred că sunt în măsură să dau sfaturi, dar singura mea rugăminte, mai mult decât sfat, ar fi aceea de a scrie poezie pentru a deveni mai om, nu mai poet.

Aceasta a fost discuția cu Oana Valentina Lepădatu. Sunt Viorel Moraru și vă îndemn să citiți autori români. Până data viitoare, vă doresc spor la citit și la scris. Numai bine!