Pentru extinderea infrastructurii educaționale antepreșcolare în orașul Titu, astăzi 07.07.2022, a fost semnat contractul de lucrări pentru obiectivul de investiții Construire Creșă în orașul Titu, beneficiarii serviciilor acordate de aceasta fiind 75 de copii cu vârstă cuprinsă între 1 an și 3 ani.

Creșa va cuprinde 5 săli de grupă, 2 zone de acces cu vestiare, zonă filtru, 2 săli multifuncționale, zona bucătărie și depozitare alimente, zona îngrijire medicală, gospodăria de ape – construcție subterană, platforme pentru amplasarea grupului electrogen, platformă gunoi, locuri de joacă, spaţii verzi şi gard pentru împrejmuirea incintei.

Fiecare sală de grupă va avea grup sanitar propriu și ieșire pe terasă acoperită de pe care se va realiza accesul către curtea de joacă în aer liber.

Pentru evitarea încălzirii excesive, pe timpul sezonului cald terasele vor fi prevăzute cu sisteme de umbrire fixe (în copertină acoperitoare) și mobile- panouri glisante – trafor din lemn amplasate în dreptul ferestrelor, pe terasă.