„Atenţie! Foc!” – s-a auzit azi dimineaţa la Şcoala gimnazială Nr2 Titu Targ . Din fericire, a fost vorba doar despre o simulare de incendiu care a avut drept scop cunoaşterea mijloacelor de primă intervenţie, antrenarea personalului în executarea operaţiunilor de stingere a flăcărilor de către persoanele existente în incinta unităţii la momentul producerii evenimentului.
Conform scenariului, după ce un angajat a observat incendiul declanşat în urma unui scurtcircuit la nişte cabluri electrice in laboratorul de informatica , s-a acţionat butonul de alarmare, s-au închis gazele şi energia electrică. S-a acţionat în vederea limitării şi stingerii incendiului şi, în acelaşi timp, au fost evacuaţi copiii, urmărindu-se, de asemenea, ca toate persoanele să părăsească în siguranţă incinta.
În mai puţin de 15 minute incendiul a fost stins și nu a necesitat o interventie suplimentara. Salariaţii s-au întrunit pentru evaluarea situaţiei, e distrugerilor, a pierderilor şi a stadiului de funcţionare a instalaţiilor şi, după ce au fost remediate toate problemele, s-a decis continuarea activităţii în şcoala respectivă.
Tot la Scoala Nr.2 Titu Targ, s-a desfasurat ieri ,06.11.2019 și un exercițiu de evacuare în caz de cutremur.

Responsabili:

Dir.Prof.Chițu Gabriela

Prof. pt. înv. primar,
Dumitrescu Manuela

Comments are closed.«»

Etichete

abonamentabonament bazinADMINISTRATOR PUBLICagricoleANGAJAREANGAJARE TITUbazin tituCANICULACONCURSconsiliul local tituCORT PRIMARIA TITU.ORASUL TITU GAZETA DE TITUdeschideredrumuri agrigoledrumuri salcutadumy klaw .gazeta de tituelevielevi titufloriGAZETA DE TITUgazeta det itugradinita titugratuitinformatiiinotnucetorasl tituorasul titupadureplantareploppretprimarprimaria tituprimavara tituprofesori inotprogram bazinscoala gimnaziala tituscoala titustiri titutargul anualtraian niculaeurban tituviceprimarziua recolteiZONA TITU

© 2019 Gazeta de Titu. Theme by Anders Norén.Politica de confidențialitate și cookie-uri

Sari la bara de unelte

  • Caută
  • Bună, admin

Dezautentificare