Primăria Orașului Titu în prag de mare sărbătoare a Centenarului României, va fi iluminată arhitectural în perioada 1 Decembrie 2018 – 1 Ianuarie 2019 in culorile Drapelului Național (albastru, galben, roșu) – simbolul entității și credinței noastre naționale.

Tricolorul românesc a străbătut până în momentul afirmării sale ca simbol vexilogic naţional, mai multe perioade, prima fiind cea a opţiunii pentru cele trei culori: albastru, galben şi roşu.

Semnificaţia celor trei culori este următoarea: ALBASTRU reprezintă aerul, cel mai nobil element şi simbolizează blândeţea, frumuseţea şi buna credinţă, amintind şi legea strămoşească creştină. GALBENeste simbolul forţei, al bogăţiei şi al purităţii. Ea reprezintă şi culoarea holdelor de grâu copt. ROŞU reprezintă simbolul măririi, al bucuriei, îndrăznelii şi generozităţii. Simbolizează de asemenea, sângele vărsat în lupte, puterea de viaţă şi energie strămoşească.

Aceste culori se regăsesc pe diplomele emise de Mihai Viteazul, pe scuturi și pe lambrechinii stemelor. Este de remarcat prezența celor trei culori în canafii și în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificația: Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui).

Tricolorul a fost adoptat întâi în Țara Românească, în 1834, când domnitorul reformator Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelele pavilioanelor navale și a drapelelor de luptă. Drapelele de luptă aveau culorile roșu, albastru și galben, având și stele și pasărea cu cap în mijloc. Curând, ordinea culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru.

IMG_4038 IMG_4037IMG_4041