Anul 1918, reprezintă în istoria poporului român anul triumfului național, anul încununării victorioase a lungului șir de lupte și sacrificii umane și materiale pentru făurirea Statului Național Unitar Român.
Astfel, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România.
Astăzi, 1 decembrie 2017, cu ocazia Zilei Naţionale a României, reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Local Titu în frunte cu domnul primar Traian Niculae și domnul viceprimar Teodor Rădoi au participat la manifestarea care au avut loc la Monumentul Eroilor Căzuţi în Primul Război Mondial.
Alături de administraţia locală au luat parte la eveniment: președinți și membri ai organizațiilor locale ale partidelor politice printre care domnul senator PSD Titus Corlățean, domnul deputat PSD Ionuț Săvoiu, preoți, cadre militare ale unităţii U.M. 01922 Boteni,Poliția orașului Titu, Poliția Locală, Jandarmeria, profesori şi elevi, cetățeni ai orașului.
Au vorbit despre importanța istorică a zilei de 1 Decembrie, domnul primar Traian Niculae, domnul senator PSD Titus Corlățean și domnul profesor de istorie Valentin Polizache.
Activitatea a continuat cu un recital muzical al elevilor Eduard Stancu și Maria Beatriz Rusu iar la final cu depunere de coroane.

24131788_1482403075128705_6956613283128423706_o 24173042_1482403525128660_6287034352861353181_o 24173538_1482403001795379_6050203283979269382_o 24173615_1482403891795290_5037102154087822907_o 24254772_1482402908462055_5423551391682901407_o 24254876_1482402915128721_2441973047653385661_o