Astazi, in fata oficialitatilor locale, a primarului orasului dl Traian Niculae, viceprimarului Teodor Radoi, a primarului comunei Odobesti, Niculae Alecu, a directorilor de scoli si licee din Titu, a sefului Politiei Titu, a preotilor care au oficiat slujba de sfintire si a altor invitati de seama, a fost inaugurat Caminul de Batrani „Sf. Alexandru” din Titu.

Căminul va beneficia de prezența în permanență a unor asistente profesioniste și de vizite regulate a unui medic generalist, care sa asigure controlul medical obligatoriu pentru fiecare persoană în vârstă. Asistentele se vor asigura că fiecare dintre bătrâni își va respecta regimul alimentar și că tratamentul recomandat de medic, este administrat corect și la timp.

Personalul căminului se va asigura că toate normele și condițiile sanitare și de curățenie vor fi permanent îndeplinite. Vor fi curățate și dezinfectate atât toaletele și spațiile de cazare, cât și anexele și spațiile comune. Se vor asigura servicii de spălătorie haine, pentru toți bătânii cazați.

Căminul“Sf. Alexandru“ dispune de bucătărie complet utilată și de bucătar care se ocupa de prepararea meniurilor zilnice pentru bătrânii cazați. In momentul de fata, caminul are deja cazate 15 persoane in varsta din totalul de 30 de locuri disponibile momentan.

Informatii Camin de Batrani Titu :

– 1500mp spațiu cămin – 10 de camere complet utilate pentru cazare – camere de 2,3 sau 4 paturi – spațiu de recreere – cameră pentru vizitatori rude – cabinet medical – bucătărie modernă – echipamente pentru a asigura posibilitatea de a comunica cu familia prin telefon sau internet

Cuvantul Primarul Orasului Titu, dl. Traian Niculae, la deschiderea Caminului de Batrani „ Sfantul Alexandru” :

” Particip cu deosebita placere, la un eveniment inedit din viata orasului nostru- inaugurarea Caminului de Batrani „ Sfantul Alexandru”.

Aceasta zi se inscrie, prin vigoarea si efectele evenimentului in timp, in calendarul dezvoltarii comunitatii noastre, sub aspect socio-economic si spiritual.

Prin demararea activitatii in acest camin prinde viata un vechi proiect al Administratiei locale si al Consiliului Local Titu, un proiect de o reala anvergura civica, acela de a oferi generatiei a treia o viata mai usoara, mai demna, mai respectabila.

De aceea, profit de aceste clipe si adresez felicitari si multumiri echipei care intr-un spirit umanitar si pragmatic desavarsit a dat curs intentiilor noastre cu vadita orientare spre imbunatatirea, dezvoltarea si modernizarea vietii.

Si, cum momentul acesta impune o atitudine retrsopectiva, se cuvine sa amintesc de fundatia Titu-Gemert( Olanda), ale carei proiecte au avut ca scop asigurarea starii de sanatate a populatiei din Titu prin activitati medicale conform standardelor actuale de viata.

De aceea, aduc multumiri acestei fundatii, care a sustinut material si moral demersurile noastre avand o contributie considerabila la dotarea acestui camin de batrani.

In acelasi timp, ma adresez cu aleasa consideratie celor care vor trai in acest camin si ii asigur ca Primaria Orasului Titu, Consiliul Local vor sustine echipa de conducere pentru a le asigura dumnealor o asemenea viata, astfel incat sa nu simta ca timpul ii domina, sa poata indeparta temerile de orice fel, sa astepte despovarati de griji ziua de maine, sa priveasca dintr-un alt unghi problemele vietii.

Am considerat intotdeauna si consider ca este o indatorire onorabila sa dam o noua conotatie notiunii de varsta sa facem din caminul de batrani un spatiu al respectului fata de cei care, inaintea noastra, au pus temelie si au dat noi fatete vietii in spiritul timpului trait si al civilizatiei.

Adresez, inca o data, felicitari tuturor factorilor implicati in realizarea acestui important obiectiv si le urez sanatate, noi realizari in plan profesional si personal.

PRIMAR,

Traian Niculae „

IMG_3893 IMG_3917 IMG_3919 IMG_3923 IMG_3928IMG_3938-2 IMG_3931 IMG_3933 IMG_3953 IMG_3956 IMG_3963 IMG_3969 IMG_3970 IMG_3983 IMG_3995 IMG_3990-2IMG_0434IMG_0440IMG_0441IMG_0445IMG_0446IMG_0451IMG_0455IMG_0457IMG_0468