Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmbovița, în colaborare cu Grupul Renault România şi Fundaţia pentru SMURD, organizează, în perioada 23-26 august a.c., Faza naţională a Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat, găzduită în acest an de Centrul Tehnic Titu (CTT) al Renault Technologie Roumanie.
Evenimentul, aflat la cea de-a V–a ediţie, reuneşte cele mai bune echipaje din 13 inspectorate pentru situaţii de urgenţă (Alba, Argeş, Bihor, Braşov, Bucureşti-Ilfov, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Iaşi, Maramureş, Mureş, Sibiu şi Vâlcea), precum şi echipajele reprezentative ale Facultăţii de Pompieri – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti şi Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din Republica Moldova.
Competiţia va debuta miercuri, 24 august a.c., cu începere de la ora 07:30, în parcarea Centrului Tehnic Titu al Renault Technologie Roumanie, situat în oraşul Titu, pe DN 7, str. Aviatorilor nr.1, şi se va bucura de participarea reprezentanţilor M.A.I., Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, membri ai autorităţilor publice centrale şi locale, medici coordonatori ai Unităţilor de Primiri Urgenţe din ţară, precum şi reprezentanţi ai United Kingdom Rescue Organisation, Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din Republica Moldova, Grupului Renault şi echipa câştigătoare a Competiţiei de descarcerare din Franţa.
Pe parcursul celor două zile de concurs, salvatorii se vor întrece în cele două probe ale competiţiei (descarcerarea din vehicule şi acordarea primului ajutor calificat) în care le vor fi testate abilităţile şi experienţa profesională dobândită, sub arbitrajul experţilor din Scoţia şi a evaluatorilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Întrecerea pompierilor români urmăreşte atât îndemânarea competitorilor, cât şi însuşirea elementelor de „bună practică” menite să dezvolte şi să îmbunătăţească strategiile de reducere a numărului victimelor în urma accidentelor rutiere şi acordare a primului ajutor calificat.
La finalul competiţiei, vor fi premiate cele mai bune echipe la cele două probe, cel mai bun comandant de echipaj, cea mai bună echipa de paramedici şi cea mai bună echipă de servanţi. Premiile vor fi asigurate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi partenerii competiţiei.
Această competiţie este deschisă şi publicului larg, pe care îl invităm şi îl aşteptăm alături de noi la activităţile din cadrul evenimentului, care se vor desfăşura după următorul program:
PROGRAMUL COMPETIȚIEI
-24.08.2016 – Centrul Tehnic Renault Titu
– 07:30-09:00 – Festivitatea de deschidere
– 09:00-17:00 – Desfășurarea probelor de concurs (scenarii simple)
25.08.2016 – Centrul Tehnic Renault Titu
– 08:00-16:00 – Desfășurarea probelor de concurs (scenarii complexe)
-26.08.2016 – Centrul Tehnic Renault Titu
– 08:30-11:00 – Festivitatea de premiere și de închidere a competiţiei
– Prezentare demonstrativă a exerciţiului QR Code a echipei francezedscn4585